Luni, 1 martie a.c., la ora 16:30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din satul Berlești, oraș Ianca, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că cel aflat la volan are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, bărbatul a refuzat recoltarea mostrei biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având exercitarea dreptului de a conduce suspendat, precum și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •