Actualitate

Doi tineri din Tichilești s-au grăbit să traverseze și au ajuns la spital

Doi tineri din Tichilești s-au grăbit să traverseze și au ajuns la spital

Vineri, 22 februarie a.c., în jurul orei 16.30, doi tineri au vrut să traverseze Calea Călărașilor, în zona stației de la Ciocârlia, dar pe culoarea roșie a semaforului. Cei doi tineri au fost surprinși de un autoturism care circulla regulamentar și au ajuns la spital.

Vineri după amiază, în jurul orei 16.30, o șoferiță în vârstă de 32 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism Ford pe Calea Călărașilor, dinspre Barieră către Aleea Cocorilor, la intersecția cu strada Celulozei a acroșat doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 19 ani, ambii din comuna Tichilești. Cei doi traversau Calea Călărașilor, în dreptul trecerii de pietoni, dar pe culoarea roșie a semaforului pentru pietoni.

Atât cei doi tineri, cât și șoferița au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero în cazul tuturor. Cei doi tineri din Tichilești au fost preluați de ambulanțe și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •