Silviu Mares 4 noiembrie 2020

Poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi, polițiști locali și polițiști de frontieră desfășoară permanent acțiuni de verificare, pe raza județului Brăila, privind modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu, de către cetățeni.

Astfel, în cursul zilei de 3 noiembrie, două persoane, față de care era dispusă măsura carantinării la domiciliu, au fost sancționate contravențional cu amendă, în valoare totală de 6.000 de lei, întrucât nu au fost găsite de către polițiști la adresa declarată.

În cursul zilei de ieri, lucrători ai Poliției Locale Ianca s-au deplasat la o adresă de pe raza orașului Ianca pentru a verifica un tânăr, în vârstă de 22 de ani, față de care a fost dispusă măsura carantinării.

La sosirea polițiștilor la adresa indicată, tânărul era la adresa declarată, revenind după aproximativ 15 minute.

Acesta a fost sancționat contravențonal cu amendă, fiind luată și măsura reintroducerii sale în carantină.

Comentarii