În urma alegerilor din data de 1 decembrie 2024 au fost aleși 5 deputați, dintre care doi de la PSD, unul de la PNL, unul de la AUR și unul de la SOS România. Camera Deputaților are 25 de comisii permanente, iar fiecare dintre 331 de deputați va activa cel puțin o comisie.
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, se află la al doilea mandat în Camera Deputaților, iar în actuala legislatură va fi membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, unde a fost ales vicepreședinte.
În mandatul 2024-2028, deputatul PSD Florin Mircea, care are o experiență parlamentară din 2019, este vicelider al grupului de deputați PSD și membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură – unde deține funcția de vicepreședinte, Comisia pentru antreprenoriat şi turism și în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Doinița Ciocan (PSD), aflată la primul mandat în Parlament, va face parte din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare și din Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.
Florin Eugen Cîrligea, ales deputat din partea AUR, se află la primul mandat de parlamentar și va fi membru în două comisii, Comisia pentru industrii şi servicii, unde a fost ales vicepreședinte, și Comisia pentru transporturi şi infrastructură.
Andra Claudia Constantinescu, aleasă pe lista SOS România, se află la primul mandat, și va fi membră în Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților.