Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 23 de funcții contractuale vacante.
DGASPC Brăila va organiza la începutul anului viitor concursuri pentru ocuparea a 23 de posturi vacante, la centre din municipiul Brăila, dar și din comunele Bărăganu și Racovița.
Posturile scoase la concurs sunt:
- asistent social principal în cadrul Centrului cu module de tip familial „Floare de colț” – Echipa multidisciplinară îşi va desfăşură activitatea la sediul Centrului cu module de tip familial „Floare de colț”- Căsuţa de tip familial „Panseluţa”, Bărăganu din Comuna Bărăganu;
- psiholog principal in cadrul Centrului cu module de tip familial „Floare de colţ” – echipa multidisciplinară îşi va desfăşură activitatea la sediul Centrului cu module de tip familial „Floare de colţ” – Căsuţa de tip familial „Panseluţa”, Bărăganu din comuna Bărăganu;
- asistent social principal în cadrul Centrului de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu handicap Brăila;
- infirmier în cadrul Complexului de servicii pentru copii şi tineri cu dizabilităţi „Pescăruşul” Brăila (2 posturi):
- 1 post în cadrul Locuinţei protejate pentru tineri cu dizabilităţi „Nufărul”;
- 1 post în cadrul Centrului de plasament „Mica Sirena”;
- infirmier în cadrul Centrului de îngrijire şi asistentă pentru persoane adulte cu handicap Brăila (2 posturi).
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- asistent social principal:
- studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în specializarea asistenţă socială;
- nu se solicită vechime.
- psiholog principal:
- studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în specializarea psihologie;
- nu se solicită vechime.
- infirmier:
- studii generale;
- certificat de absolvire a cursului de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă (certificatul este valabil 3 ani de la data absolvirii cursului/adeverinţa care să ateste înscrierea la cursul de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă;
- nu se solicită vechime.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 04 ianuarie 2019, ora 13.00, data limită pentru depunerea dosarelor;
- 16 ianuarie 2019, ora 12:00: proba scrisă;
- 22 ianuarie 2019, ora 08:30: proba practică (doar pentru posturile de infirmier) – la sediul Centrului de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu handicap Brăila/Complexului de servicii pentru copii şi tineri cu dizabilităţi „Pescăruşul” Brăila, Şoseaua Buzăului nr. 3;
- 23 ianuarie 2019, proba interviu.
Pentru posturile din cadrul „Centrului pentru viaţa independentă pentru persoane adulte cu handicap Racoviţa” posturile scoase la concurs sunt:
- asistent medical – 3 posturi;
- instructor de ergoterapie – 9 posturi;
- bucătar – 2 posturi;
- spălătoreasă – 1 post;
- muncitor calificat (muncitor întreţinere clădiri) – 1 post.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
- asistent medical:
- studii postliceale de asistent medical generalist, absolvite cu diplomă/certificat de competențe profesionale;
- certificat de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
- adeverinţa pentru participare la concurs eliberată de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din Romania;
- nu se solicită vechime.
- instructor de ergoterapie:
- studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
- nu se solicită vechime.
- bucătar:
- studii generale;
- certificat de calificare în meseria de bucătar;
- certificat de absolvire a cursului de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă (certificatul este valabil 3 ani de la data absolvirii cursului)/adeverinţa care să ateste înscrierea la cursul de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă;
- nu se solicită vechime,
- muncitor calificat (muncitor întreţinere clădiri):
- studii generale;
- certificat de calificare în meseria de instalator de instalaţii tehnico – sanitare şi de gaze/lăcătuş mecanic/tâmplar;
- nu se solicită vechime.
- spălătoreasă:
- studii generale;
- nu se solicită vechime.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 14 ianuarie 2019, ora 16.00, data limită pentru depunerea dosarelor;
- 13 februarie 2019, ora 12:00: proba scrisă;
- 19 februarie 2019, ora 08:30: proba practică (doar pentru posturile de bucătar) – la sediul Complexului de servicii pentru copii cu dizabilităţi „Pescăruşul” – Şoseaua Buzăului nr. 3;
- 20 februarie 2019, proba interviu.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila, Str. Ghioceilor nr. 8, telefon 0239/614.583.