Miercuri, 10 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au intervenit la o locuință de pe pe strada Mihai Sadoveanu din cartierul Micro 16, în municipiul Galați, în urma unei sesizări privind imposibilitatea contactării unei femei.
Potrivit informațiilor, tatăl copiilor se află la muncă în străinătate. După ce nu a mai reușit să ia legătura cu familia, acesta a alertat o rudă, care s-a deplasat la apartament. Întrucât nimeni nu răspundea, a fost solicitat ajutorul autorităților prin apel la 112.
La fața locului au intervenit polițiști și pompieri, care au pătruns în locuință după ce au spart ușa. În interiorul imobilului a fost identificat un minor, de 2 ani, decedat. De asemenea, în locuință se aflau mama acestuia, de 22 de ani, precum și ceilalți doi copii ai familiei, de 2 și 5 ani. Femeia și cei doi minori au fost transportați la unități medicale pentru evaluare și îngrijiri de specialitate. Cei doi copilași găsiți în viață au fost stabilizați și transportați la Spitalul de Copii din Galați. Mama celor trei copii a fost găsită de echipajele SMURD cu răni de cuțit pe mâini.
La fața locului s-a deplasat și un medic legist, urmând ca trupul minorului decedat să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
