Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a spus într-o conferință de presă că îi mulțumește președintelui CJ Brăila că a asfaltat un drum județean în comuna Cireșu, unde locuiește deputatul liberal și unde tatăl său este primar, dar l-a criticat pe Iulian chiriac că nu s-a preocupat să asfalteze DJ203R, un drum județean care trece prin 4 comune și care nu a fost asfaltat de 30 de ani.
”Drumul ăla a mai fost asfaltat și acum 5 ani, iar DJ 203R, care este de interes maxim în zonă, și care străbate 4 comune, este tot la stadiul de piatră. Asfaltăm ce am mai asfaltat – încă o dată. Îi mulțumesc că a asfaltat, poate avea nevoie de anumite plombe, și nu asfaltăm ce nu a fost asfaltat de 30 de ani? Nu văd nicio logică în acțiunile domnului Chiriac. Eu nu cred că domnul Chiriac își va duce la îndeplinire promisiunea, în 2024 vom avea în continuare drumuri neasfaltate, iar cele care sunt asfaltate sunt de o calitate care lasă cel puțin de dorit” a spus deputatul Alexandru Popa.
