
Deputatul UNPR de Brăila, Dorin Silviu Petrea, a participat miercuri, 13 mai, la Grupul de lucru pe tema îmbunătățirii procedurii „Cartonașul galben”, eveniment care s-a desfășurat la Varșovia, în Polonia.
Scopul acestei întâlniri a fost prezentarea rezultatelor conferinței COSAC de la Riga și analizarea practicilor propuse pentru creșterea rolului parlamentelor naționale în relația cu Comisia Europeană și Parlamentul European.
„Cartonașul galben” reprezintă procedura existentă prin care o inițiativă legislativă propusă de Comisia Europeană este trimisă înapoi, de cel puțin nouă parlamente naționale, pentru a fi rescrisă. Solicitarea trebuie să fie motivată și este necesară prezentarea argumentelor prin care proiectul încalcă principiul subsidiarității.
„Prin înființarea „Cartonașului verde” se urmărește ca orice for legislativ național să poată iniția și propune proiecte legislative, adica regulamente sau directive europene, sau să aducă amendamente și să rescrie părți din inițiativele existente. Toate acestea trebuie ulterior aprobate și adoptate și Comisia Europeană pentru a deveni inițiative legislative ale UE”, a explicat deputatul Dorin Petrea.
Procedura prevede că aceste inițiative ajung în parlamentele naționale pentru discuții pe subsidiaritate și opinii pe fond, care includ analiza privind respectarea principiului proporționalității, iar ulterior la Parlamentul European, unde Comisiile Sectoriale analizează și întocmesc raportul pentru votul final din Parlamentul European.
„Finalitatea este data tot de un vot politic, al reprezentanților din forul legislativ european, însă forma și detaliile tehnice sunt date de Consiliul Europei. Cartonajul verde se dorește a fi un fel de alertă pentru inițiativa europeană. Poate să apară în paralel cu procedura de control a subsidiarității și este inițiată de un parlament „campion”, respectiv cel care își asumă responsabilitatea de a coagula și coordona echipa de parlamente naționale care doresc să colaboreze pentru rescrierfea inițiativei europene sau pentru formularea de amendamente”, a completat deputatul brăilean.