Social

Depistat cu adeverință de la angajator deși nu mai figura angajat la acea firmă

Depistat cu adeverință de la angajator deși nu mai figura angajat la acea firmă

Aseară, la ora 20:15, polițiști din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din judeţul Bacău, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii Latinu, comuna Măxineni.

Bărbatul le-a înmânat polițiștilor o  adeverință de angajator, emisă de către administratorul unei societăți din judeţul Bacău, din care rezulta că este angajat al acesteia. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul în cauză nu figurează ca angajat al societății respective.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, totodată, bărbatul fiind sancţionat şi contravenţional cu amendă, în valoare totală de 2.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •