
Duminică dimineață, de la ora 11.00, în prezența a peste 3500 de spectatori, dintre care peste 300 veniți să încurajeze Rapidul, Dacia Unirea Brăila a realizat unul dintre cele mai bune jocuri din acest campionat și s-a impus în fața principalei favorite la promovarea în Liga 1.
Jucătorii brăileni au dedicat această victorie tuturor celor care poartă nume de floare, dar în primul rând lui Florin Cîrligea, principalul finanțator al echipei brăilene, fără de care echipa n-ar fi fost acolo unde se află acum.
Căpitanul echipei brăilene, Sorin Frunză, autorul golului 2 al echipei brăilene, a declarat că el și coechipierii săi își vor juca șansa până la ultimul meci și le va face viața grea tuturor echipelor care spun că se bat la promovare și nu se vor da în lături dacă vor fi în poziția de a promova sau de a juca barajul de promovare.
La rândul său, antrenorul Alin Pânzaru, cel care se află pe banca tehnică a brăilenilor de la începutul sezonului 2012-2013 și a rezistat tuturor vicisitudinilor, reușind să închege un grup solid și unit, a spus că după această victorie importante vor fi rezultatele din dubla cu Academica Clinceni pentru a rămâne în cărți pentru un loc între primele două echipe din seria I a ligii secunde la fotbal.
Costel Roșu, cel care a marcat golul prin care a salvat echipa de la o înfrângere la Călărași, după ce au condus aproape o oră pe tabela de marcaj, iar în meciul cu Rapid a obținut penalty-ul pe care tot el l-a transformat și a deschis scorul, dar a dat și pasa decisivă la golul marcat de Frunză, a spus că se simte în formă și își dorește ca echipa la care joacă să la victorie și următoarele meciuri, iar ambele meciuri din dubla dintre Călărași și Rapid să se încheie la egalitate, astfel încât Dacia Unirea să rămână în cărțile promovării.
La rândul său, antrenorul Rapidului, Dan Alexa, a spus că echipa sa s-a confruntat cu probleme de efectiv în acest meci, iar faptul că giuleștenii au jucat două treimi din meci cu un om mai puțin s-a resimțit în jocul echipei.
Iulian Popa, veteranul giuleștenilor, a recunoscut că victoria brăilenilor este una meritată, în condițiile în care Rapidul n-a făcut un joc foarte bun. Popa consideră că acest duș rece de la Brăila ar trebui să-i aducă cu picioarele pe pământ și să se concentreze pentru următoarele două meciuri, cu Dunărea Călărași.