Administratie

De la 1 martie, ISU Braila are un punct de lucru la Maxineni

De la 1 martie, ISU Braila are un punct de lucru la Maxineni

Inspectorul șef al ISU Dunărea Brăila, colonel Cristian Ion a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că începând din data de 1 martie se va deschide un punct de lucru pentru intervențiile pentru situații de urgență, la Maxineni. 

Colonelul Cristian Ion a menționat că înființarea acestui punct de lucru de la Măxineni va reduce timpii de răspuns pentru intervențiile în punctele îndepărtate din zonă la mai puțin de 30 minute, față de 50-55 de minute, cât durează deplasarea de la Brăila.

La punctul de lucru de la Măxineni, organizat în fostul sediu al SVSU Măxineni, va fi dislocată o autospecială de stingere cu apă și spumă cu o capacitate de 5.000 de litri, din cadrul detașamentului 1 Brăila și un echipaj de 5 subofițeri pe tură. Șeful ISU Dunărea Brăila a mai precizat că în aproximativ două luni va fi dusă la Măxineni și o ambulanță SMURD.

Anul acesta ISU Brăila așteaptă să primească de la IGSU o automacara și o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și câteva ambulanțe noi, pentru că unele dintre cele pe care inspectoratul le are acum în dotare au peste 400.000 km la bord.

Inspectorul șef al ISU Dunărea Brăila a spus că la acest moment se confruntă cu un deficit de personal de aproape 20%, fiind sub organigramă cu aproximativ 40 de subofițeri și 10-15 ofițeri.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •