Credinciosii ortodocsi, romano-catolici si greco-catolici sarbatoresc duminica Boboteaza, care marcheaza ultima zi din ciclul sarbatorilor de iarna, dedicata purificarii mediului inconjurator, in special sfintirii apelor.
Boboteaza are, pe langa intelesurile crestine, trasaturi de mare sarbatoare populara. In ziua Bobotezei, predomina practicile de purificare prin stropire cu Agheasma Mare si de botezare a credinciosilor, la care poporul a adaugat rituri de alungare a spiritelor malefice: spalatul sau scufundarea in apa raurilor si lacurilor, impuscaturile, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor, vitelor si gospodariilor.
De asemenea, Boboteaza include motive specifice tuturor zilelor de reinnoire a anului: local se colinda, se fac farmece si descantece, se afla ursitul, se fac previziuni astronomice pentru anul ce vine si pentru holde.
De Boboteaza se crede ca se deschide cerul si animalele vorbesc si ca oamenii, in ofensiva impotriva spiritelor rele, sunt ajutati de lupi, singurii care vad aceste spirite, le alearga si le sfasie cu dintii.
Tot in aceasta zi are loc Chiraleisa, obicei de purificare a spatiului si de invocare a rodului bogat, organizat de copii dupa modelul colindelor. In ajun sau chiar de Boboteaza, mici grupuri de baieti intra in curtile oamenilor si inconjoara casele, grajdurile, adaposturile pentru fan, sunand din clopotei si talangi, rostind in cor: ‘Chiraleisa, /spic de grau /pana-n brau, /roade bune, /mana-n grane!’.
Colindatorii poarta la caciuli busuioc, brad, vasc, salcie, plante cu multiple semnificatii. In alte zone, copiii poarta colaci si lumini aprinse in maini, ocolesc casele de trei ori, cerandu-i lui Alexie, raspunzator cu incalzirea timpului in luna martie, grane bogate in noul an.
Semnificatii diferite in cultul catolic fata de cel ortodox
Sarbatoarea are semnificatii diferite in cultul catolic fata de cel ortodox. In timp ce Biserica Ortodoxa celebreaza in aceasta zi botezul lui Iisus in raul Iordan de catre proorocul Ioan Botezatorul, in Biserica Catolica de rit latin sarbatoarea Epifaniei Domnului aminteste de vizita magilor la Pruncul Iisus. Totusi, ambele Biserici celebreaza pe 6 ianuarie recunoasterea lui Iisus ca Mesia.
In credinta ortodoxa, sarbatoarea reaminteste de botezul Domnului in apa Iordanului la varsta de 30 de ani, inainte de a pasi in viata publica. Potrivit traditiei, la Boboteaza se savarseste slujba de sfintire a apelor ‘Agheasma Mare’, care are semnificatia simbolica de act de regenerare cosmica (pamantul primeste germenii noii creatii, transfigurata prin sfintirea apelor).
In unele zone ale tarii, episcopii locului arunca in rauri sau in mare o cruce pe care mai multi barbati se intrec sa o aduca la mal, invingatorul bucurandu-se de o imunitate sporita fata de boli.
Preotii parohi viziteaza in ajun casele credinciosilor (‘merg cu botezul’), pe care le binecuvanteaza prin stropire cu apa sfintita. Sarbatoarea Bobotezei a mai primit si numele de sarbatoarea luminilor sau a luminarii, pentru ca prin contactul cu apa sfintita crestinii isi asuma o umanitate pozitiva, ‘prin innoirea Duhului Sfant’, botezul fiind randuiala initierii in crestinism si primirii in Biserica.
Istoricul sarbatorii
Inceputul acestei sarbatori dateaza cel putin din secolul al III-lea, ea fiind atestata pentru prima data la Alexandria de Clement Alexandrinul. ‘Constitutiile Apostolice’ o mentioneaza printre primele sarbatori crestine. O alta scriere, ‘Testamentum Domini’ (sec. IV) o aminteste ca singura sarbatoare existenta, alaturi de Nasterea si de Invierea Domnului.
Botezul Domnului era praznuit intotdeauna cu mare solemnitate. Pe la anul 400, imparatii Honorius si Arcadius au interzis spectacolele de circ in aceasta zi. Cel mai de seama eveniment legat de aceasta sarbatoare in vechime era botezul solemn al catehumenilor (cei care doreau sa devina crestini), care voiau sa imite astfel botezul Mantuitorului in Iordan.
La romani, sarbatoarea a fost, alaturi de cea a Nasterii, una dintre cele mai populare. In fiecare an, in cetatile de scaun ale Tarilor Romanesti, Botezul Domnului se serba cu deosebit fast iar sfintirea Agheasmei Mari se facea intotdeauna de mitropolitul tarii, in prezenta domnitorului si a Curtii.