Dacia Unirea Brăila a jucat pragmatic meciul tur al barajului pentru promovarea în Liga a 2-a cu Oțelul Galați și a reușit să obțină un rezultat de egalitate, scor 1-1, după ce la pauză gălățenii au condus cu 1-0. Fără prea multe șuturi pe spațiul porții, dar cu o apărare care nu a fost surprinsă decât o singură dată, echipa lui Florentin Petre a rămas neînvinsă în duelul cu Oțelul Galați din acest sezon, brăilenii având două victorii în campionat și o remiză în manșa tur a etapei a Ii-a din cadrul barajului de promovare în Liga a 3-a.

Prima ocazie de poartă a meciului a fost în minutul 9, când la o centrare de pe dreapta, Cocîrlă s-a interpus în fața lui Cîrjan și a agățat mingea care a fost reținută apoi de portarul Andrei. În minutul 11 Neagu a executat o lovitură liberă de la 23 de metri, dar a trimis peste poarta oaspeților.

În minutul 15 Cocîrlă a scăpat singur spre poarta gazdelor, de la 40 de metri, după o pasă trimisă de Petre, a ajuns până în careu talonat de Sevastian și nu a mai putut trimite spre poartă. Cocîrlă a scos la marginea careului pentru Petre, acest a pasat la 20 de metri pentru Apostol, care a șutat însă pe lângă poartă.

În minutul 19 Stoian a șutat de la 22 de metri, dar mingea a trecut peste poarta apărată de Andrei. În minutul 26, după două șuturi blocate din interiorul careului, mingea a ajuns la Neagu, care a trage din 15 metri central, balonul e deviat de Moroianu la Cîrjan, care rămâne singur cu portarul și înscrie din 6 metri, însă golul a fost anulat pentru că se afla în offiside.

În minutul 37 Păvălache s-a opus unui șut spre poarta brăilenilor și a trimis în corner. Lovitura de la colț a fost executată de pe partea dreaptă de Stoian, care a trimis în centrul careului, iar Gabriel Răducan, scăpat de marcajul lui Apostol, a trimis cu capul din 9 metri în plasa porții apărate de Andrei, 1-0.

În minutul 41 Patrick Petre a scăpat singur spre poarta Oțelului, după o deviere cu capul de la mijlocul terenului a lui Stănescu, a pătruns în careu, dar și-a făcut pașii greșit, întârziiind șutul, iar Farcaș l-a prins din urmă, și l-a împins ușor. Petre a căzut în careu și a cerut penalty, însă arbitrul a lăsat jocul să continue. Două minute mai târziu, pe un contraatac, Nica trage din 10 metri lateral stânga, pe lângă prima bară. În minutul 45+1 Stănescu a șutat de la circa 30 de metri, dar mingea nu a nimerit cadrul porții și la pauză s-a intrat la scorul de 1-0 pentru Oțelul Galați.

În minutul 49 brăilenii au ieșit din apărare cu o pasă a lui Stănciulescu pentru Stănescu, care a intrat în centru și i-a pasat lui Petre, acest a vrut să îi trimită în dreapta lui Cocîrlă, dar mingea s-a lovit de Cucu și a revenit la Petre, care a încercat să-și găsească culoar de șut din careu, dar Neagu, venit din spate, încercând să respingă a trimis în propria poartă, 1-1.

În minutul 57 Stănescu a șutat de la 18 metri, dar mingea a trecut puțin peste poartă, iar în minutul 63, la o pătrundere în careu a lui Petre, Gavrilă a intervenit din lateral și l-a deposedat. În minutul 69 Neagu a executat o lovitură liberă de la circa 28 de metri, lateral stânga, a trimis pe colțul lung, dar mingea a trecut pe lângă poartă.

În minutul 75 Gavrilă a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, lateral dreapta, a trimis pe colțul scurt, dar portarul Andrei a respins în lateral, de sub transversală. În minutul 81 Stănescu a șutat de la distanță, dar Dinu a reținut fără probleme. În minutul 86 petre a executat o lovitură liberă, iar Săenescu a trimis cu capul spre poartă, dar mingea a lovit un jucător al gazdelor și a ieșit în corner. lovitura de la colț a rămas fără rezultat.

În minutul 90+1 Gavrilă trimite din dreapta careului în fața porții, portarul Andrei a deviat balonul care s-a dus la Cîrjan, dar atacantul gazdelor a căzut în 5 metri și nu a putut devia în poarta goală, iar Cocîrlă a respins in extremis. Un minut mai târziu, după o centrare lungă în fața porții, în diagonală, Stoian, liber în 4 metri lateral dreapta, a reluat dintr-o poziție incomodă, pe lângă poartă, la colțul lung, și meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1, iar promovarea se va decide în meciul retur.

Oțelul Galați: Dinu – Farcaș, Cucu, Ghiocel (min. 46 Gavrilă), Sevastian (min. 56 Petrache) – Dobre (min. 73 Păun), Neagu – Stoian, Nica (min. 85 Crihană)– Cârjan, Răducan. Antrenor: Petre Grigoraș.

Dacia Unirea Brăila: Andrei – Cocîrlă, Moroianu, Stănciulescu (min.89 Zie Pop Fendung), Păvalache – Robu, Apostol, Lungu (min. 85 Ioniță), Petre – Batchabi (min. 46 Apostolache), Stănescu. Antrenor: Florentin Petre.

Returul se va disputa sâmbăta viitoare, pe stadionul din Însurăței.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •