
Ieri, 28 octombrie 2015, fotbaliștii de la Dacia Unirea Brăila au avut parte de o vizită surpriză. Primarul Aurel Simionescu a venit pentru prima dată în vestiarul echipei brăilene, în dorința de a încuraja jucătorii în vederea celor două meciuri grele care îi așteaptă în această perioadă, acasă cu Dunărea Călărași și apoi cu Gloria Buzău.
În cadrul unei discuții, primarul i-a sfătuit pe fotbaliștii antrenați de Alin Pânzaru să uite dezastrul de la Clinceni și să pregătească cu încredere și seriozitate următoarele partide.
Simionescu le-a spus jucătorilor echipei brăilene că Primăria și Consiliul Local Brăila vor sprijini în continuare fotbalul, dar a subliniat că în ceea ce privește bugetul pentru 2016, totul depinde de semnalele care vor veni dinspre Consiliul Județean. Edilul Brăilei le-a spus celor de la Dacia Unirea că nu înțelege de ce, deși clubul este eligibil pentru a primi finanțare din partea CJ, această instituție tergiversează luarea unei decizii.
Zilele trecute a fost virată și ultima tranșă din suma aprobată pentru anul 2015, dar această sumă nu le va fi suficientă pentru acoperirea cheltuielilor până la sfârșitul anului acesta. Conducerea Dacia Unirea Brăila a solicitat către Primărie și Consiliul Local Municipal o suplimentare a alocărilor pentru anul în curs, suplimentare care s-ar putea face la o viitoare rectificare bugetară. Totodată, Simionescu le-a spus jucătorilor că s-a demarat Studiul de Fezabilitate pentru modernizărea Stadionului Municipal și, în funcție de rezultatele experților, se va trece la reabilitarea arenei, în ordinea priorităților.
Rămâne de văzut cum vor fi onorate promisiunile făcute de primar și dacă va fi sensibilizat și consiliul județean pentru a sprijini fotbalul, dar și alte ramuri sportive care fac performanță în Brăila. Clubul de fotbal, dar și cel de baschet, așteaptă de ceva timp un răspuns oficial din partea Consiliului Județean Brăila la adresele prin care solicitau finanțarea de către CJ a activităților sportive de performanță desfășurate de cele două cluburi.
Meciul din etapa a XI-a, dintre Dacia Unirea Brăila și Dunărea Călărași este programat sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 11.00, pe stadionul Municipal din Brăila, nefiind televizat.