Dacia Unirea Brăila a jucat sâmbătă după amiază, pe stadionul de la Baza Sportivă Slobozia Conachi din Galați cu Unirea Braniștea, în penultima etapă din turneul play-out al Ligii 3, seria a II-a. După ce CSM Rm. Sărat a câștigat la masa verde meciul cu Otelul 2 Galați, pentru că echipa gălățeană nu a asigurat asistența medicală la meci, pe Dacia Unirea Brăila a fost pusă o presiune și mai mare în lupta pentru evitarea retrogradării. Din păcate, în meciul cu Braniștea, jucătorii pregătiți de Marian Samuilă nu au reușit să obțină un rezultat pozitiv. Partida s-a încheiat cu scorul de 3-0 (2-0).
În prima repriza Eloh a șutat pe lângă poartă din poziție centrală, de la 16 metri, apoi Marcu a ajuns târziu în 6 metri, la o centrare a lui Koko. Tot în prima repriză Koko a șutat pe lângă poartă, din interiorul careului, de la circa 10 metri. Primul gol a venit după un șut al lui Fadei, deviat de Simion în propria poartă. Golul doi a fost dintr-un corner, la care portarul Jacob nu sa înțeles cu Eloh și Fadei a marcat pentru 2-0.
În repriza a doua Marcu a șutat în bara transversală, iar Bașturea, din poziție bună, de la 16 metri, a șutat puțin pe lângă poartă. Tot în partea a doua a meciului, Dedan Koko a trimis cu capul din 8 metri, dar mingea a fost scoasă de portarul Toader de la rădăcină barei. Dacia Unirea a mai avut o șansă de gol la lovitura de cap a lui Cazacov, din 6 metri, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Golul trei al celor de la Unirea Braniștea, marcat de Fadei, a venit într-un moment în care Dacia Unirea era în 10 oameni, Ștefăniță Sava era pe margine primind îngrijiri medicale.
Jacob – Șt. Sava, Condruz (min. 73 Czetz),Simion, Ciocan (min, 46 Cazacov) – Marcu (min. 73 Petre), Constantin, Bașturea (min. 73 Stratulat), M. Buzatu (min. 46 Budeșteanu) – Dedan Koko, Atche Eloh.
Înaintea ultimei etape din play-out, Dacia Unirea Brăila se află pe locul 7, cu 20 de puncte, iar în ultima etapă va juca pe teren propriu cu CS Păulești, vineri, 15 mai, de la ora 18.00, pe terenul de la Baza Sportivă din Stațiunea Lacu Sărat.
