Vineri, 28 martie, de la ora 15.00, Dacia Unirea Brăila a întâlnit pe CSM Adjud, în etapa a 2-a din play-out, în seria a II-a din Liga 3. Echipa brăileană, pregătită de Adrian Baldovin, a câștigat cu scorul de 3-1 (1-1).
Meciul a început prost pentru echipa brăileană care a primit gol în minutul 6, când Emiliano Constantin a marcat pentru 0-1. Brăilenii au revenit și au egalat rapid, în minutul 19. Gol a fost în urma unei schimbări a direcției de joc, o pasă în diagonala a lui Sava către Koko Dedan, acesta a preluat mingea spre poarta adversa luând fața fundașului lateral dreapta advers și a rămas față în față cu portarul, apoi a șutat și a marcat pentru 1-1, rezultat care s-a menținut până la pauză.
Golul doi, a venit în minutul 64, în urma unei lovituri libere executată de Oniciu, în careul advers, de unde Antonio Gomes a înscris cu capul. Golul de 3-1 a fost marcat din penalty. La o pătrundere a lui Oniciu în careu, acesta a fost faultat, iar arbitrul a acordat penalty. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Leo Ezekiel care a marcat în minutul 76.
Dacia Unirea Brăila: Ochiană – Eloh, Antonio. Simion, Plopeanu – Răileanu (70′ R. Dragomir), Șt. Sava (65′ Papilo), Mendes, Koko – Oniciu (80′ Marcu A.) Mark ( 65′ Leo Ezekiel).
Cu această victorie, Dacia Unirea a acumulat 17 puncte, și a urcat pe locul 4, iar etapa următoare va juca în deplasare, sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 17.00, cu Viitorul Onești, echipă care are tot 17 puncte, dar un meci mai puțin, după retragerea celor de la Voința Limpeziș.