Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila organizează o nouă sesiune de formare în ocupația Referent resurse umane. Cursul va începe pe 30 septembrie și durează 200 de ore, 40 de ore de teorie și 160 de ore de practică. Mai sunt 5 locuri disponibile pentru formarea grupei de 14 persoane. Cursul se adresează absolvenților de învățământ liceal tehnic cu/fără diplomă de bacalaureat.
Cursul de formare în ocupația Referent resurse umane este autorizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.129/ 2000, republicată. Certificatul de absolvire eliberat este recunoscut de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Educației.
Acest curs vă ajută să înțelegeți mecanismul de funcționare al domeniului resurselor umane. Conform legislației în vigoare cursul Referent resurse umane este obligatoriu să fie urmat de către cel puțin o persoană din cadrul fiecărei companii sau instituții publice.
Competențe dobândite la finalizarea cursului:
- Completarea documentelor specifice resurselor umane
- Administrarea registrelor de evidență a lucrătorilor
- Administrarea resurselor umane
Documente necesare înscrierii:
- copie carte de identitate
- copie certificat de naștere
- copie certificat de căsătorie (dacă este cazul)
- copie după ultimul act de studii (minim studii medii)
- Adeverință medicală cu mențiunea ,,apt pentru a participa la curs”
lnformatii suplimentare: otfice@cciabr.ro, 0722435176, 0725974787.