Ședințele Consiliului Județean Brăila au ajuns să se apropie de un spectacol ieftin de circ și bădărănie. Jignirile la persoană au devenit un obicei, astfel că nici o ședință CJ nu se termină fără un scandal. La edința de ieri s-a ajuns să se treacă de la ”Pâine și circ” la ”cozonac și circ”. Liberalul Ovidiu Nechita i-a adus preşedintelui CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, un cozonac şi o geacă galbenă, în semn de protest faţă de declaraţiile făcute de acesta într-o conferinţă de presă de la sfârșitul lunii trecute, când Chiriac a criticat dur consilierii de opoziţie după şedinţa ordinară din iunie, acuzând că ”le-a intrat sponsorul la pușcărie” și de aceea fac scandal în CJ.
Chiriac a afirmat ironic că la PNL Brăila “se va înfiinţa o brutărie cu specific cozonaci, iar Nechita cu pregătirea pe care o are, de contabil gestionar, va gestiona cozonacii şi gecile galbene”. Ovidiu Nechita i-a reproşat preşedintelui CJ Brăila faptul că a făcut acele declaraţii într-o conferinţă de presă susţinută în biroul său din Consiliul Județean, în timpul programului, pe banii contribuabililor și i-a adus președintelui CJ la pupitrul ședinței un cozonac și o pelerină pe care liberalii au folosit-o în campaniile electorale. Consilierul PNL s-a arătat deranjat de faptul că președintele CJ Brăila se adresează în plenul ședințelor la colegilor la per tu, drept pentru care a ales și el să i se adreseze în acelaşi mod în şedinţa de ieri, pentru a-şi sublinia lipsa de respect faţă Chiriac.
Chiriac i-a aruncat înapoi cozonacul liberalului, însă cum acesta i l-a returnat, preşedintele CJ s-a ridicat de la prezidiu şi a mutat “cadourile” pe un scaun gol din sala de şedinţe, după care a revenit la locul său.
“În primul rând, mie nu îmi stă bine cu galben. În timpul programului, sunt şi om politic şi pot să fac declaraţii politice. Domnule consilier, eu înţeleg că sunteţi trezorierul PNL, nu v-a ieşit reţeta la cozonaci şi sunteţi foarte supărat”, a declarat la rândul său Chiriac, ameninţându-l pe Nechita că o să apeleze la avocat în cazul tuturor celor care îi aduc acuzaţii nefondate.
“Nu îţi e ruşine? Să îţi fie! Nu ai muncit toată viaţa ta! Numai pe la stat ai fost. Habar nu ai ce înseamnă munca! Să vii tu aici să îmi spui după atâţia ani de zile de muncă faptul că am sponsor!”, a mai afirmat Nechita, vizibil iritat.
După şedinţă, conflictul a degenerat și cei doi au fost la un pas de a transforma atacurile verbale în atacuri fizice, dar colegi de partid ai celor doi au reușit să-i despartă și să evite ca lucrurile să degenereze.