Actualitate

Coșuri de flori pentru cadrele medicale

Coșuri de flori pentru cadrele medicale

Asociația Internațională a Polițiștilor -Regiunea 1 Braila, împreună cu polițiștii brăileni, militarii, reprezentanții SMURD și jandarmii, au continuat și săptămâna aceasta să le mulțumească și  să încurajeze cadrele medicale. 

În această dimineață, la ora 10.30, aceștia s-au prezentat la Spitalul Județean de Urgență Brăila – Corpul B (Spitalul 3) și la Serviciul Județean de Ambulanță Brăila, unde i-au aplaudat pe cei din prima linie și le-au oferit flori, în semn de recunoștință pentru lupta pe care o duc, pentru cetățeni, împotriva Covid-19.

La corpul B al Spitalului Județean polițiștii brăileni, militarii, reprezentanții SMURD și jandarmii au fost întâmpinați de directorul medical Alina Neacșu și șefa secției medicală, împreună cu tot ppersonalul acestei secții. Polițiștii le-au dăruit cadrelor medicale un coș cu flori și le-au transmis deviza lor în lupta cu COVID-19: ”La Brăila nu moare nimeni!”.

Aceștia au mers apoi la Serviciul Județean de Ambulanță, unde au fost întâmpinați de managerul instituției, Viorica Iuga, și întreg personalul care se afla în stație la acea oră. Imediat după ce a primit vizita militarilor și polițiștilor, managerul SAJ Brăila șe-a mulțimit acestora și a plecat la o intervenție.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •