În perioada de încriere, au fost primite mai mult de 16 cereri, în medie, pentru fiecare post scos la concurs, prin încadrare directă din sursă externă, pentru structurile de protecția animalelor. Cea mai mare concurență este pe posturile de agent de poliție, fiind primite peste 23 de cereri, în medie, pentru fiecare post scos la concurs.
Pentru ocuparea unui număr de patru posturi vacante în cadrul Biroului pentru protecţia animalelor la IPJ Brăila (un post de ofiţer de poliţie şi trei posturi de agent de poliţie) prin încadrarea directă, din sursă externă, a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale şi criteriile specifice, comisia de concurs a validat dosarele a 33 de candidaţi, 32 pentru posturile de agent și unul pentru postul de ofițer. De asemenea, 32 de dosare au fost invalidate, 24 pentru agenți de poliție și 8 pentru ofițeri de poliție.
Peste 4.300 de cereri de încriere au fost depuse la nivel național de persoane care vor candida pe unul dintre cele 264 de posturi de ofițeri și agenți de poliție, scoase la concurs prin încadrare directă din sursă externă, pentru structurile de protecția animalelor.
Astfel, au fost primite 2.984 de cereri de înscriere pentru cele 129 de posturi de agent de poliție scoase la concurs și 635 de cereri pentru cele 49 de posturi de ofițer de poliție.
De asemenea, au fost primite 699 de cereri de înscriere la concurs pentru cele 86 de posturi de ofițer de poliție cu specializarea medic veterinar.
În această perioadă, se desfășoară activitatea de validare a candidaturilor și probele eliminatorii de concurs, urmând ca, la data de 23 ianuarie 2021, să se desfășoare proba scrisă.