Actualitate

Cod portocaliu de ploi și vijelii

Cod portocaliu de ploi și vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare de COD PORTOCALIU valabilă pentru mai bine de jumătate din județele din țară, printre care se află și Brăila.

Conform anunțului făcut de ANM, s-a emis avertizare de COD PORTOCALIU, pe intervalul de valabilitate: 13 iunie, ora 15:00 – 14 iunie, ora 02:00. Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, grindină, intensificări puternice ale vântului, vijelii.

În după-amiaza zilei de sâmbătă (13 iunie) și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică (13/14 iunie), în Moldova, Transilvania, Maramureș, nordul Crișanei local în Muntenia și zonele de munte vor fi perioade cu averse torențiale, grindină de dimensiuni medii și mari, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70…80 km/h) și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp.

Până pe 16 iunie, la ora 10.00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
În cursul săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •