Actualitate

Cod portocaliu cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină

Cod portocaliu cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață avertizare meteo de cod portocaliu, valabil și pentru județul Brăila. În informarea transmisă ieri, pentru ziua de astăzi, până la ora 21.00, era emis cod galben la Brăila.

În intervalul 20 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 21:00 ANM a emis cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate.

În vestul și sudul Moldovei, nordul Dobrogei, nordul și nord-estul Munteniei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

În intervalul 21 iulie, ora 12:00 – 22 iulie, ora 10:00 va continua instabilitatea atmosferică în toată țara.

În intervalul menționat, în regiunile nordice, centrale și în zona de munte instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 30…35 l/mp.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •