Marți dimineață a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal pe luna mai. La ședință au fost prezenți 24 de consilieri, un consilier a participat online, iar doi consilieri au lipsit motivat.
La punctul 19 al ordinii de zi a fost aprobată renunțarea la aplicarea majorării impozitului cu 500% pentru clădirea din strada Mihai Eminescu nr.16, care a fost reabilitată și care va fi scutită de impozit pe următorii trei ani, începând cu 1 ianuarie 2024. Consilierul PNL Petrică Popa a ținut să-și arate satisfacția că sunt clădiri care s-au reabilitat după aplicarea sancțiunilor cu majorarea impozitului și l-a întrebat pe primar dacă primăria se poate implica pentru reabilitarea clădirii de pe strada Mihai Eminescu, colț cu Bulevardul Al. I. Cuza, unde pe vremuri a funcționat Cinematograful Popular.
Primarul a precizat că acea clădire aparține Sindicatului învățământului, iar primăria nu se poate implica în reabilitarea unei clădiri ”private”. Acesta a precizat că din informațiile pe care le are cei de la sindicat intenționează să acceseze fonduri europene pentru reabilitarea clădirii.
În ceea ce privește o eventuală sancțiune pecuniară prim majorarea impozitului pe clădire cu 500% acest lucru nu se poate face pentru că sindicatele sunt scutite de la impozitul pe clădirile aflate în proprietatea/administrarea organizaţiilor sindicale, cu excepția încăperilor folosite pentru activităţi economice sau agrement.