În perioada 02-04.07.2021, polițiștii brăileni și polițiștii locali au depistat, pe raza municipiului Brăila, cinci persoane, care nu respectau măsura carantinării ce fusese dispusă anterior.

Aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă, în valoare totală de 5.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.

Poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi, polițiști locali,  polițiști de frontieră și pompieri, desfășoară permanent acțiuni de verificare, pe raza județului Brăila, privind  modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu, de către cetățeni.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •