Președintele CJ Brăila a vorbit într-o conferință de presă despre situația de la HC Dunărea Brăila, echipă care a avut un început de an nu tocmai fericit, cu o înfrângere acasă cu SCM Craiova și una în deplasarea de la Dacia Mioveni, în condițiile în care la ultimul meci trei jucătoare de bază au fost accidentate, iar două dintre ele vor putea reveni pe teren abia din campionatul viitor.
Iulian Chiriac a spus că se vor fi luate măsuri de impulsionare a jucătoarelor care, chiar dacă se află la final de contract, trebuie să-și onoreze sarcinile față de clubul brăilean. Precizăm că în ședința CJ din 31 ianuarie a fost aprobată contribuția CJ Brăila către HC Dunărea Brăila în sumă de 7 milioane de lei.
”Am discutat, sunt anumite aspecte acolo care trebuie îmbunătățite. Mi-au explicat că trei jucătoare foarte importante s-au accidentat. Am încercat să plombăm pe unde este cazul. Nu ne dorim să ieșim din obiectiv și fiind și un ultim an de contract a unor jucătoare, se pare că trebuie luate măsuri astfel încât să le impulsionăm, să-și ducă treaba până la capăt. Nu semnând cu alte echipe ci să joace cum este normal și corect, să-și apere culorile echipei până la încheierea contractului. Am înțeles, este o echipă nouă, inimoasă, se doresc foarte mult lucruri acolo. Am îmbunătățit și partea de cazare a fetelor, nu mai sunt lucruri care să le împiedice spre performanță. Eu zic că lucrurile se vor schimba încet. Este normal și corect, lucrurile se vor așeza, vor închega o echipă foarte puternică și vom avea și performanțe în continuare”, a declarat președintele Consiliului Județean, Iulian Chiriac.
Chiriac a vorbit și despre intenția de a înființa la Brăila un Centru Olimpic de junioare, dacă FRH va aproba solicitarea, centru care să fie și o pepinieră pentru echipa de senioare, dar și pentru naționalele României.