La data de 26 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, au pus în aplicare un mandat de aducere, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolare a minorilor în scopuri sexuale și trafic de influență.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în intervalul iulie 2024 – august 2025, un suspect i-a solicitat, în mod repetat, unei victime minore (în vârstă de 15/16 ani în perioada respectivă), să realizeze și să-i transmită fotografii și videoclipuri cu conținut sexual explicit, promițându-i în schimb diferite sume de bani precum și sprijin pentru a fi admisă la o unitate de învățământ la care minora dorea să acceadă.
Pe parcursul anului 2024, suspectul i-a trimis victimei, prin intermediul unor rețele de socializare, mai multe fotografii, autoproduse, în care își expunea zonele intime.
De asemenea, i-a solicitat persoanei vătămate minore să se întâlnească în scopul de a întreține acte și raporturi sexuale, reiterând promisiunea că, în schimb, își va exercite influența (auto-invocată) asupra unor funcționari publici (nenominalizați) pentru a fi repartizată la o unitate de învățământ pentru care nu avea media minimă de admitere.
Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Brăila. Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
