În acest sfârșit de săptămână cluburile de handbal, fotbal și baschet din județul Brăila au meciuri importante în campionate sau meciuri amicale.
Joi, 29 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala LPS Brăila, se va juca meciul de handbal junioare II, între LPS Brăila și CS Câmpina, contând pentru etapa a 10-a din Seria B a campionatului național. De la ora 17.00, în Sala Polivalentă din Brăila, echipa de junioare II a clubului HC Dunărea Brăila va juca cu CSM Ploiești, în cadrul etapei a 10-a din Seria B. Tot joi, de la ora 17.00, echipa de Divizia A a celor de la HC Dunărea Brăila va juca în deplasare, cu CS Star Mioveni, liderul seriei A. Meciul contează pentru etapa a 11-a.
Sâmbătă, 31 ianuarie, de la ora 10.00, în Sala Polivalentă din Brăila, echipa de junioare III de la HC Dunărea Brăila va juca cu CS Lucian Bute Galați, în etapa a 11-a, din seria C a campionatului național. Tot sâmbătă, în aceeași serie a junioarelor III, LPS Brăila va juca cu CSS Galați. Junioarele I de la HC Dunărea vor juca de la ora 18.00, la Slobozia, cu CS unirea Slobozia, în etapa a 9-a din Seria B a campionatului național
Sâmbătă, 31 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala Rapid din Capitală, HC Dunărea Brăila va juca cu CS Rapid București, în etapa a 13-a din Liga Florilor. Meciul va fi arbitrat de Daniela Enache și Corina Răduț, din București. Cele două au arbitrat în campionatul trecut un singur meci al echipei brăilene, cel de pe teren propriu cu CSM București, pierdut cu 28-35 (12-21). Observator din partea FRH va fi Diana Ciulei.
Sâmbătă, 31 ianuarie, de la ora 11.00, cele două echipe de Liga 3 din județul Brăila au programate meciuri amicale cu adversare din același eșalon din județul Galați. Victoria Traian va juca pe stadionul din stațiunea Lacu Sărat cu Oțelul 2 Galați. Dacia Unirea Brăila va întâlni pe stadionul din Slobozia Conachi pe Unirea Braniștea.
Duminică, 1 februarie, echipa de juniori U16 de la Cuza Pirates Brăila va juca în deplasare, cu Hoops Brașov, în etapa a 2-a din Grupa B, faza a II-a a campionatului național. De la ora 16.00, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, echipa de Liga 1 de la Cuza Pirates va juca cu CSU Brașov, în etapa a 15-a, a 5-a din faza a II-a a competiției, Grupa B.
