
Senatorul Catalin Boboc a fost reconfirmat astazi in functia de presedinte al PNL Braila, la conferinta teritoriala de alegeri, la care au participat 538 de delegati, Boboc fiind singurul candidat inscris in cursa pentru sefia filialei brailene a PNL. [quote style=”1″] Sunt onorat si obligat de votul exprimat de colegii mei. Ma bucur ca s-a desfasurat in liniste aceasta conferinta, in sensul ca nu am avut de transat dispute interne, ceea ce e foarte bine. Asta inseamna ca avem ceea ce ne-am dorit demult, o unitate in echipa de conducere. Obiectivul acestei echipe alese astazi este, in primul rand, acela de a demonstra ca stim sa ne aparam angajamentele pe care ni le-am luat, a declarat Boboc[/quote]
Prezent la Braila la conferinta teritoriala de alegeri, vicepresedintele PNL Tudor Chiuariu a apreciat faptul ca, in momentul de fata, exista o stabilitate in PNL Braila, dupa ani intregi de interimate la conducerea acestei filiale, si a precizat ca incurajeaza progresele facute de liberalii braileni.
[quote style=”1″]La Braila avem o filiala in reconstructie, iar lucrurile sunt acum pe un trend ascendent. De asta ma aflu si eu aici, ca sa incurajez progresele din ultimii ani si sa avem o reprezentare mai puternica a Brailei la nivel central. Implicit asta se va vedea si in proiectele care vor fi realizate aici, a declarat Tudor Chiuariu[/quote]

Deputatul Vasile Varga, impreuna cu care Catalin Boboc a reconstruit filiala PNL Braila, a rememorat perioada de reorganizare a partidului, cand de catre unii a fost „mangaiat”, iar de catre altii „hulit”, pentru faptul ca a solicitat primenirea partidului.
[quote style=”1″] Primenirea partidului era necesara. Drept dovada, astazi, avem un presedinte la municipiu (Alexandru Danaila n.a.) si un presedinte la judet (Catalin Boboc n.a.), care sunt dintr-o alta generatie. Avem o organizatie de tineret, cum spunea domnul Chiuariu, condusa si la nivel central (de Cristian Ancuta n.a.), unde ne poate reprezenta cu cinste. Incet, incet vom face pas cu pas si, poate, vom avea si noi o organizatie cum este cea de la Buzau, cu rezultate exceptionale, condusa de oaspetele nostru de seama de astazi, domnul Cristi Bigiu[/quote]
Printre obiectivele noului Birou Politic Teritorial al PNL Braila se afla pregatirea filialei pentru organizarea si desfasurarea alegerilor europarlamentare si prezidentiale din 2014, obtinerea la alegerile parlamentare din mai 2014 a unui minimum de 25% din voturi. „Filiala PNL Braila trebuie sa devina cea mai puternica organizatie de centru dreapta pe pe scena politica braileana”, este un alt deziderat al PNL Braila.
Desfasurarea alegerilor
Senatorul Catalin Boboc a fost reales presedinte al organizatiei cu 505 voturi. Zece dintre liberalii braileni au votat împotriva senatorului Boboc, iar 20 de voturi au fost nule. În ceea ce priveste Biroul Politic Teritorial, acesta va fi alcatuit din 9 vicepresedinti, 17 membri si 9 supleanti. Pentru functia de vicepresedinte, cele mai multe voturi au mers catre deputatul Vasile Varga (495), urmat de Bogdan Minescu (470), Gheorghe Chivereanu (450), Valentin Mocanu (445), Radu Popa (442), Vasile Dogarescu (415), Marius Zeles (403), Ion Sterian (402) si Neculai Ardeleanu (397).
Cei 17 membri ai Biroului Politic Teritorial vor fi: Cristian George Ancuta, Titi Badiu, Vasile Broasca, Dan Buteica, Iulian Cândea, Daniel Ion Cretu, Alexandru Danaila, Bogdan Furfurica, Marian Ghionu, Ovidiu Nechita, Giana Patrascu, Popa Petrica, Cristian Pricop, Adrian Neagu Radulescu, Adrian Ritzinger, Daniela Stanica, Magdalena Vrânceanu. Mebrii supleanti au fost alesi: Alina Gagu, Nicoleta Gurgu, Ionel Ilie, Neagu Jirlaianu, Marian Lutoiu, Constantin Mihaila, Adrian Pitigoi, Ionel Tanase si Emilia Turcu.

La lucrarile Conferintei Teritoriale au participat 538 de liberali braileni cu drept de vot. Din partea conducerii centrale a PNL au fost prezenti Tudor Chiuariu (senator, vicepresedinte PNL cu atributii privind afaceri constitutionale, politici legislative, drepturi si libertati fundamentale), Cristian Bîgiu (vicepresedinte PNL, presedinte CJ Buzau), Mihai Lupu (secretar Regional). Dintre liderii politici locali, au sustinut discursuri Gheorghe Bunea Stancu (presedinte CJ Braila si presedinte PSD Braila), senatorul Mihai Danut (presedinte PC Braila) si deputatul Dorin Petrea (presedinte UNPR Braila).