
Un proiect de lege care modifică legea clazelor abuzive a fost aprobat de Senat cu amendamentele bancherilor. Proiectul este în mod clar în detrimentul clienţilor, anunţă Economica.net.
Modificările propuse aduc următoarele efecte:
– clauzele abuzive referitoare la dobânzi şi comisione vor fi mai greu de atacat;
– clauzele abuzive nu vor mai putea fi scoase din contract;
– rolul asociaţiilor se limitează până la dispariţie;
– clienţii vor trebui să vină la Bucureşti dacă au nemulţumiri cu banca.
Cu doar o lună înainte ca modificările la 193/2000 să devină operative, 12 deputaţi PSD şi alţi 6 de la UNPR au depus la Senat un proiect de lege prin care cereau o nouă modificare. În decembrie 2013, proiectul a trecut de Senat şi a ajuns în Camera deputaţilor – deşi avea aviz negativ de la guvern şi de la toate celelate comisii.
Cătălin Boboc, şeful Comisiei Juridice din Senat şi preşedintele PNL Brăila a declarat că este la curent cu problema clauzelor abuzive, dar că „nu ştie cum să se exprime cel mai corect” şi că, până la urmă banca şi clientul poate ajunge în instanţă, unde se rezolvă totul. Cât priveşte aplicabilitatea legii cu noile amendamente, preşedintele Comisiei Juridice din Senat a precizat, cu toate că „nu ştie cum funcţionează la bănci treaba asta”, că nu crede că se aplica retroactiv această lege.
Cătălin Boboc, citat de Economica.net:
Problema este că toţi fiind, fiecare din perspectiva lui, şi asociaţiile pentru protecţia consumatorilor, că există şi din acestea destule, şi ARB şi ceilalţi vin şi susţin puncte de vedere din perspectiva lor. Noi tot ceea ce încercăm să facem – sigur, avem şi varianta de a lua un proiect şi a îl arunca la coş – este să-i ascultăm şi să găsim o formulă din care toată lumea să fie cât mai mulţumită, că, aşa, să mulţumeşti 100% pe toată lumea nu ai cum, niciodată.
E iniţiativa unor parlamentari. Din cauza asta, dacă au apărut alte reglementări, din practica de până acum, va muri pe la deputaţi sau va fi respins repede, să nu fie discuţii.
