
Joi, 22 septembrie, la ora 12:00, poliţişti de ordine publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, l-au depistat pe strada Apollo, la intersecţia cu I.C. Brătianu, pe un bărbat în vârstă de 37 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta struguri cu autoutilitara.
Poliţiştii au stabilit că acesta intenţiona să comercializeze strugurii, pentru care însă nu avea documente de provenienţă.
Vrânceanul a fost sancţionat contravenţional, cu suma de 500 de lei, conform Legii 12/1990 (republicată), şi i-a fost ridicatîă în vederea confiscării cantitatea de struguri transportată (800 kg), care valorează circa 1.200 de lei.