Teatrul Maria Filotti a încheiat în forță actuala stagiune. Vineri, sâmbătă și duminică s-au jucat, cu casa închisă, cele trei premiere puse în scenă în acest an.

Stagiunea 2020-2021 a fost grav perturbată de pandemie. Activitatea instituțiilor de spectacole a fost întreruptă și reluată de mai multe ori. Dacă a rămas ceva bun din pandemia care ne-a lovit (și care nu și-a spus ultimul cuvânt) acesta e faptul că noi, publicul, suntem mult mai săraci sufletește fără spectacolele de la Teatru, fără filmele de la Cinefeel, fără concertele Filarmonicii.

Suntem convinși că și de cealaltă parte a scenei lucrurile au stat la fel. Și actorii de la Teatru, și băieții de la Cinefeel, și instrumentiștii Filarmonicii au dus dorul publicului din sală. De altfel, toate instituțiile amintite au încercat, cât a fost omenește și legal posibil, să rămână în contact cu spectatorii lor.

Titlul acestui articol este o replică din piesa “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian. Dar ea rezumă foarte bine ceea ce se întâmplă în sălile de teatru/cinema/concert, în serile când au loc spectacole. După ce am văzut cât ne e de greu fără aceste spectacole, nu ne rămâne decât să așteptăm cu încredere deschiderea viitoarei stagiuni.

 Câteva cuvinte acum despre ultimul spectacol al stagiunii teatrale, “Steaua fără nume”. Sunt critici care spun că teatrul lui Sebastian nu are adâncime și că nu rezistă probei timpului așa cum o fac marile piese din teatrul universal. Cele mai recente puneri în scenă de la dramaticul brăilean cu piesele lui Sebastian demonstrează contrariul. Atât “Jocul de-a vacanța” de acum câteva stagiuni, cât și “Steaua fără nume” din această stagiune se joacă cu mare succes de public. Un regizor bun, cu actorii potriviți, poate face un spectacol mare dintr-o piesă de Sebastian.

Iar regizorul Cristian Ban și scenografa Cristina Milea fac un spectacol care merge direct la inima spectatorului. Ce se poate cere mai mult unui spectacol de teatru? Ei oferă fiecăruia din cei 9 actori distribuiți în piesă șansa unui rol memorabil. Și actorii răspund cu tot talentul și toată pasiunea acestei provocări.

Ne vom aminti multă vreme de grațioasa Narcisa Novac în rolul Monei și de “lunaticul“ Nicholas Cațianis jr. în rolul profesorului Miroiu. Ne vom gândi la Marcel Turcoianu ca la cel mai simpatic șef de gară. Ne va rămâne în memorie Dan Moldoveanu ca prototipul profesorului de muzică și Elena Andon ca omul de afaceri de succes din provincie. Îl vom avea în minte pe Adrian Ștefan în rolul iubitului pragmatic, iar celebra domnișoară Cucu va avea întotdeauna prenumele Monica (Ivașcu).

Am lăsat la sfârșit pe cei doi tineri foarte talentați actori, Blanca Doba, în rolul elevei, și Ciprian Chiricheș, în rolul Ichim. Ambii actori sunt „achiziții” noi ale teatrului, dar au deja la activ câteva roluri importante pe scena teatrului local. Doi actori minunați, cu mare poftă de joc și cu excelente calități actoricești. Doi actori care au adus un suflu nou în trupa dramaticului brăilean.

editorial de Dan Rotaru

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •