HC Dunărea a fost carne de tun în meciul de astăzi, din Salat traian din Rm. Vâlcea, în fața celor de la SCM Rm. Vâlcea, într-un meci contând pentru etapa a 23-a din Liga Florilor. La meci a asistat și viitorul antrenor al echipei brăilene, danezul Morten Soubak, dar acesta nu prea a avut ce să vadă la lucru, mai ales că doar câteva dintre jucătoarele care au evoluat astăzi vor îmbrăca tricoul echipei brăilene și în sezonul viitor. HC Dunărea a pierdut cu 23-29 (8-15), după o primă repriză slabă, în care din minutul 7 până în minutul 27 a marcat un singur gol!

HC Dunărea, care a deschis scorul prin Czeczi, iar Vâlcea a revenit și a trecut la conducere, 1-2, 2-3 și 3-4. În minutul 7 Dache a readus Brăila la conducere, scor 5-4. Avea să fie ultima dată când Brăila a fost la conducere pe tabela de marcaj. În minutul 9 Vâlcea a egalat prin Aardahl. Hrupec a cerut timp de odihnă și, ca de obicei în acest sezon, a tăiat elanul echipei brăilene în loc să impulsioneze jocul.

Vâlcea s-a distanțat la 5-8 în minutul 15, iar Brăila a înscris următorul gol abia în minutul 20, prin Aneta Udriștioiu, o boltă peste portarul Batinovic. Vâlcea a continuat seria de goluri în poarta Brăilei și în minutul 27 s-a distanțat prima dată la 7 goluri, scor 6-13. Milic a marcat apoi pentru Brăila, din aruncare de la 7 metri, în minutul 27, pentru ca la pauză să se intre cu un avantaj de 7 goluri în favoarea ultimelor campioane ale României, 8-15.

La adăpostul celor 7 goluri echipa din Vâlcea a intrat după pauză mai relaxată și diferența s-a menținut la 6-7 goluri în primele 10 minute din repriza a doua. În minutul 42, golul lui Kanaval a redus diferența la doar 4 goluri, scor 14-18. Vâlcea s-a trezit și a marcat de 4 ori la rând și s-au distanțat la 8 goluri, scor 14-22 în minutul 46. În minutul 56 Vâlcea s-a distanțat la 9 goluri, scor 19-28. HC Dunărea a marcat apoi de 4 ori la rând și s-a apropiat la 5 goluri, scor 23-28, iar scorul final a fost stabilit de un gol marcat de Dăscălete cu câteva secunde înaintea finalului de meci. 

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Dmitrovic – 5 (2 de la 7 m), Kanaval -3, Tiron -3, Udriștioiu -3, Dache -3, Safta -2, Czeczi -2, Tamires- 1, Milic -1. Au mai jucat: Șerban -8 intervenții, Nenezic -5 intervenții, Caraman, Terciu, Coteț, Epureanu. 

HC Dunărea a rămas cu 34 de puncte și golaveraj 538 – 526, și se menține pe locul 6, cel puțin până la meciul din această după amiază al Rapidului cu SCM Craiova. Mâine, de la ora 14.30, HC Dunărea Brăila va da replica celor de la CSM București. 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •