Joi dimineață, 30 de credincioşi însoţiţi de preoţii de la parohiile de care aceştia aparţin au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila pentru a dona sânge şi a veni prin această acţiune în sprijinul semenilor lor aflaţi în suferinţă.
Campania de donare de sânge, derulată de Protoieria Brăila, se întemeiază şi pe buna cooperare din anii precedenţi cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Brăila, această instituţie medicală asigurând atât personal specializat în recoltarea de sânge, cât şi aparatura tehnică necesară.
”Întrucât în multe unităţi medicale stocurile de sânge sunt insuficiente, iar viețile pacienților depind de sângele primit de la donatori, prin activitate a de astăzi s-a urmărit şi identificarea unor persoane apte pentru a dona sânge regulat, nu doar în anumite perioade de timp, ci pe tot parcursul anului la termenele stabilite de medici.
La nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, prin implicarea activă a preoţilor şi credincioşilor, campania de donare de sânge va continua cu participarea celorlalte protopopiate ale eparhiei care sunt programate pentru a se mobiliza şi a aduce cât mai mulţi donatori la cele două centre de transfuzii din oraşele Galaţi şi Brăila” spune preotul Rareș Bucur.