
Agricost SRL, firma deţinută de Constantin Duluţe, care administrează cele 56.000 de ha de teren agricol din Insula Mare a Brăilei, va fi achiziţionat de celebrul Alexandru Bittner, potrivit http://www.secundatv.ro. La bursa zvonurilor, se vehiculează că cel care ar fi în spatele acestei tranzacții ar fi chiar fostul premier, Adrian Năstase.
Potrivit sursei de mai sus, ”suma pentru care Duluţe îşi va vinde compania este de circa 300 de milioane de euro. Aceeași publicație spune că tranzacția are şi o motivaţie extra agricolă. Prin această achiziţie, Adrian Năstase îşi repatriază o parte din banii deţinuţi în China. Evident că interpusul lui Adrian Năstase în uriaşa tranzacţie nu putea fi altul decât Alexandru Bittner”.
În august 2001, pe vremea când premier al României era Adrian Năstase, Consiliul de Administrație al Agenției Domeniilor Statului (ADS) a hotărât să dea în arendă terenul din Insula Mare a Brăilei către TCE 3 Brazi, firmă condusă de Culiță Tărâță, un apropiat al lui Ilie Sîrbu.
În octombrie 2011, o hotărâre judecătorească irevocabilă şi definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie obligă Agenţia Domeniilor Statului să transfere terenul din Insula Mare a Brăilei către SC Agricost SRL Iași.
Constantin Duluţe a intrat în posesia celor mai importante active ale fostei SC „Insula Mare Brăilei” SA în data de 7 ianuarie 2004, în urma unei licitaţii publice deschise cu strigare. La acel moment, SC „IMB” se afla în lichidare judiciară.