
Traian Basescu a bulversat marti seara intreaga clasa politica cu anuntul prin care declansa procedurile unui nou referendum pe aceeasi tema cu cel din 2009, Parlament unicameral si 300 de parlamentari.
“Este obligatia mea de a da sanse ca democratia sa se aseze deasupra intereselor politicienilor, in interesul celor 22 de milioane de romani, nu al celor 580 de parlamentari. (…) Din punctul meu de vedere, aceasta atitudine a majoritatii USL, care respinge punerea in aplicare a referendumului din 2009 nu are nimic de a face cu democratia si cu poporul in numele caruia Parlamentul sustine ca isi exercita mandatul”, a declarat Traian Basescu in declaratia de presa de la ora 19.00 de la Palatul Cotroceni.
“Eu cred ca un al doilea referendum pe aceleasi subiecte, care ar fi din nou validat de popor, ar fi echivalentul unei respingeri totale a clasei politice, inclusvi a celor care au castigat cu 70%”, a mai precizat presedintele Basescu.
La mai putin de doua ore de la aceste declaratii, Traian Basescu a fost timp de doua ore invitatul lui Robert Turcescu la B1TV. In cadrul acestei emisiuni presedintele a afirmat ca in spatele procesului de revizuire a Constitutie ar putea exista „o intelegere murdara” prin care Crin Antonescu ramane candidatul USL la presedintie, dar „defrisat de atributii”, pe „post de paiata”. El a notatat ca face aceste observatii „ca un politician experimentat”, adaugand: „Nu poti sa ai un presedinte ales si sa-l pui pe post de paiata, care doar propune parlamentului sefii serviciilor secrete, dar parlamentul i le poate da inapoi”.
Tot referitor la Constitutie, Presedintele Romaniei a spus ca:[quote style=”1″]In toate declaratiile mele, am spus ca avem o constitutie buna. Constitutia a fost extrem de generoasa in a stabili niste principii care lasa executivului si legislativului loc sa se miste. Ce nu e in regula, si aici m-am dus la referendum, pentru ca mi-am dat seama ca avem un parlament greoi, un stat greoi. Toata campania mea din 2009 a fost legata de modernizarea statului. Nu am ezitat sa spun la un moment dat, acea comparatie cu omul gras, statul, care sta pe spinarea unui sfrijit, cei 3,5 mil de oameni in productie. Restul, pana la 4,7 mil sunt functionari ai statului roman[/quote].
[heading style=”1″]Traian Basescu contraataca[/heading]

“Am auzit un politician spunand ca facem din Senat camera pentru regiuni. Ce, suntem stat federal, daca ei gandesc regionalizarea in termeni de stat regional? Atunci sa nu se apuce, incalca grosolan constitutia, stat national” a mai precizat Basescu in cadrul aceleiasi emisiuni incercand sa arate ca cei care contesta parlamentul unicameral nu au o motivatie sustenabila si cauta diverse motive puerile doar pentru a-si pastra un numar cat mai mare de locuri in parlament.
Acesta a mai precizat ca referendumul din 2009 a fost votat cu 83%, respectiv 77%, pe cele doua intrebari, iar el a luat doar 31% in primul tur, demontand astfel afirmatiile unora dintre reprezentantii USL care contesta rezultatul acelui referendum prin faptul ca Basescu si-a facut popularitate prin acel referendum.
Traian Basescu a spus ca va astepta decizia CCR cu privire la Legea referendumului votata de actualul Parlament, care prevede validarea unui referendum cu doar 30% prezenta la vot, si o sa astepte sa fie legea in vigoare si pe urma va emite decretul de declansare a referendumului, ca sa poata eventual profita de pragul de 30%, desi nu este de acord cu acest prag.
Facand referire la activitatea comisiei de revizurie a Constitutiei, Traian Basescu a afirmat ca acolo [quote style=”1″]E amatorism. Au o abordare ca si cum ar face o noua republica. Ce mi se pare odios, dincolo de faptul ca imi repugna usurinta cu care trec peste referendum: ma uit la functia de presedinte, repet eu nu mai candidez. Se defriseaza atat de tare atributiunile presedintelui incat cred ca pe undeva pe dedesubt e o intelegere murdara care se reflecta in constitutie[/quote].
In cadrul aceleeasi emisiuni Traian Basescu a vorbit si despre mult trambitata regionalizare. Un al subiect pe care in 2011, cand Guvernul Boc incerca sa introduca un proiect de regionalizare, USL-istii il contestau din toti rarunchii, ajungand pana la referendumuri locale. Traian Basescu a spus ca: [quote style=”1″]Eu sunt pentru regionalizare, dar sa fie bine facuta. Acum mi se pare ca s-a inceput constructia invers si va fi o mare catastrofa. Batalia acum e cine sa fie capitala, cine sa fie sefii. Eu as fi facut regionalizarea plecand de la comune. Primul lucru care trebuie facut e un proces de comasare si facut un proces de viabiizare a fiecarei comune pentru a vedea care este capabila sa se sustina singura”.[/quote]