
Poliția Română continuă acțiunile pentru prevenirea si combaterea faptelor de braconaj piscicol. În 4 zile, polițiștii au indisponibilizat peste 190 de kilograme de peste și 20 kilograme de icre.
În perioada 18 — 21 octombrie a.c., Poliția Română a continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal și a comerțului ilicit cu produse piscicole.
Polițiștii au depistat în flagrant două persoane, din Brăila, în timp ce pescuiau, folosind o ambarcațiune neînscrisă în registrul matricol navelor de pescuit și care avea aplicat numărul de înmatriculare al altei ambarcațiuni. În cauză, a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și arborarea fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare sau navigație a unei nave neînregistrate.