Actualitate

Brăileni amendați pentru că nu au putut justifica circulația în afara locuinței în intervalul 23-5

Brăileni amendați pentru că nu au putut justifica circulația în afara locuinței în intervalul 23-5

Luni, 18 ianuarie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila şi poliţişti locali, au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin H.G. nr. 935/2020.

Astfel, au fost desfăşurate 15 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

În intervalul orar 23.00 – 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 35 de societăți comerciale, au legitimat 1.393 de  persoane și au controlat  167 de vehicule, 46 dintre acestea fiindmijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 60 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 25.750 de lei.

Pentru nerespectarea măsurilor  privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, polițiştii brăileni şi polițiştii locali au sancţionat contravenţional 12  persoane, dintre care 3 șoferi și 9  pasageri, aceștia fiind sancționați cu amenzi în valoare de 1.500 lei.

Totodată, 20 depersoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 6.500 de lei.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •