
Rezultat important obţinut de elevul Luca-Alexandru Marin la Concursul Naţional de Pian „Musica Mundi”, ediţia a IV-a, Bucureşti, 31 martie – 2 aprilie 2017. Luca-Alexandru Marin, elev în anul IV la clasa de pian profesor Raluca Ciucă din cadrul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, a participat la Concursul Naţional de Pian „Musica Mundi”, ediţia a IV-a, Bucureşti, 31 martie – 2 aprilie 2017, la categoria Amatori şi a obţinut Premiul I la grupa de vârstă 9-11 ani, avansaţi. La această grupă s-a oferit câte un Premiu I, II şi III, precum şi o menţiune pentru cei mai buni din totalul de 51 de participanţi.
Organizat de Boem Club Pianos la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” din Bucureşti, concursul s-a desfăşurat într-o singură etapă, fiecare concurent interpretând câte două piese, integral din memorie. Juriul concursului a fost format din instrumentişti profesionişti şi din solişti de renume: lect. univ. dr. Răzvan Dragnea (preşedinte), profesor de pian Aida Chiciudeanu şi profesor de pian Mădălina Chiriac, ambele de la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” Bucureşti.
Luca-Alexandru Marin a mai fost premiat şi la alte competiţii naţionale de profil, dintre cele mai recente amintind: Concursul Național de Interpretare pentru Pian Solo “Magic Piano”, ediţia I, București; Concursul Naţional de Interpretare Pianistică „Pianul fermecat”, ediţia a II-a, Galaţi; Concursul Naţional de Pian „Virtuozii”, ediţia a VIII-a, Brăila; Concursul Interjudeţean de Interpretare „Noelia Prisecaru”, ediţia a VIII-a, Focşani – Secţiunea Formaţii instrumentale – pian la patru mâini şi Secţiunea Solişti instrumentişti – pian.