Luni, 24 aprilie a.c., în jurul orei 14:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat provoacă scandal, la intersecția străzii Milcov cu Calea Călărașilor, în cartierul Radu Negru.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Brăila, ce se afla în stare de ebrietate, ar fi adresat injurii unor minori și a îmbrâncit-o pe mama acestora. Din cauza comportamentului manifestat, bărbatul a fost preluat de o ambulanță și internat la un spital de psihiatrie Sf. Pantelimon din municipiul Brăila.
De asemenea acesta a fost sancționat din nou contravențional cu amendă in valoare de 2.500 de lei conform Legii 61/1991, întrucât în cursul dimineții a săvârșit fapte similare, pentru care a fost sancționat cu amendă în valoare de 3.000 de lei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.