Sport

Brăila va găzdui Campionatul Național de Box pentru juniori

Brăila va găzdui Campionatul Național de Box pentru juniori

În perioada 7-12 octombrie Brăila va găzdui ediția 2019 a Campionatului Național de Box pentru juniori, pugiliști născuți în anii 2003 și 2004.

Campionatul Național de Box pentru juniori va fi organizat de Federația Română de Box în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Brăila, a cărui comitet de organizare va fi coordonat de către directorul CSM Brăila, Claudiu Pisică.

Competiția se va desfășura pe 13 categorii de greutate, după cum urmează: 46 kg, 48 kg, 50 kg, 52 kg, 54 kg, 57 kg, 60 kg, 63 kg, 66 kg, 70 kg, 75 kg, 80 kg, +80 kg, respectând Regulamentul A.I.B.A, care prevede ca sportivii participanți să fie născuți în anii 2003 -2004, legitimați la structurile sportive afiliate la Federația Română de Box.

Sperăm ca această competiție să fie un real succes atât organizatoric cât și prin cucerirea unei medalii. Clubul nostru, din păcate, va fi reprezentat doar de 7 sportivi și din aceasta cauză lucrăm la o strategie de revigorare a secției de box, pentru că de ceva timp, aceasta se află într-o perioada grea, ceea ce nu face cinste acestei secții, care cândva forma campioni naționali și europeni” a declarat Claudiu Pisică, directorul CSM Brăila.

Acest campionat se va desfășura în sala de jocuri a Clubului Sportiv Municipal Brăila din strada Carantina nr. 4.

În perioada 8-11 octombrie începând cu orele 17:00 se vor desfășura galele din faza calificărilor și semifinalele.

Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 14:00 va avea loc gala finalelor.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •