Sâmbătă, 25 aprilie, în jurul orei 10:50, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că, în parcarea supermarketului Lidl din Bariera Călărașilor, într-un autoturism se află o persoană în stare inconștientă, nemișcat, cu capul pe volan.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat un bărbat de 72 de ani, din Brăila, într-un autoturism, în stare de inconștiență. La fața locului s-au deplasat două echipaje de la SAJ Brăila, care au evaluat starea bărbatului și a efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat. Bărbatul a fost declarat decedat, fiind cunoscut și cu afecțiuni medicale.
Acesta nu prezenta urme de violență.
