
Mijlocaşul Bănel Nicoliţă a semnat săptămâna aceasta un contract până în vară cu Viitorul Constanța și susţine că nu a ales transferul la echipa lui Gică Hagi pentru bani. Bănel a precizat că a refuzat alte oferte mai bune din punct de vedere financiar pentru a juca la formaţia condusă de Gheorghe Hagi.
“Am fost primit foarte bine la Viitorul. Este o echipă tânără cu jucători profesionişti. Mă simt foarte tânăr lângă noii mei colegi. Am venit cu sufletul aici, nu e vorba despre bani. Am mai avut două-trei oferte dar le-am refuzat ca să vin la Viitorul. Cu siguranţă e cea mai bună alegere pe care puteam să o fac”, a spus Nicoliţă, prezent joi seara la petrecerea organizată de Gheorghe Hagi cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, informează Prosport.
Mijlocaşul născut la Făurei speră să facă performanţă alături de noul său antrenor, Gheorghe Hagi. “Mă bucur că sunt în această seară alături de dânsul, îi doresc multă sănătate şi tot ceea ce şi doreşte. Sper să facem împreună lucruri frumoase aici”, a adăugat fotbalistul care a plecat în fotbalul mare de la Dacia Unirea Brăila.
Bănel Nicoliţă a jucat patru ani în Franţa, la Saint-Etienne şi FC Nantes, iar de la sfârșitul sezonului trecut este liber de contract. Bănel Nicoliță a câștigat 4 trofee cu Steaua: două titluri, o Cupă şi o Supercupă. El a adunat 188 de meciuri şi 23 de goluri în meciurile de campionat susţinute în tricoul echipei din Ghencea. În plus, el a cucerit şi Cupa Ligii Franţei, cu Saint-Etienne. La naţională are 37 de meciuri şi un singur gol.
Bănel Nicoliță a debutat cu gol la FC Viitorul, el fiind autorul unicului gol al amicalului cu Sparta Myjava, locul 4 în campionatul Slovaciei. Bănel a marcat în minutul 85.