În contextul împlinirii celor 175 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, miercuri, 02 aprilie 2025, în cadrul unui moment festiv, jandarmi din cadrul IJJ Brăila au fost recompensați pentru implicarea, devotamentul și performanțele lor.
Astfel, au fost avansați în grad – 4 ofițeri și 6 subofițeri, care s-au remarcat prin profesionalism și dedicare au fost recompensați prin avansarea înainte de expirarea stagiului minim.
Această avansare nu este doar o simplă recompensă, ci și o responsabilitate mai mare, o motivație de a continua pe același drum al excelenței, al profesionalismului și al respectului față de lege și cetățeni.
Felicitări pentru efortul depus.
