În ziua de 24 noiembrie a.c., la ora 14:25, S. Dumitru (49 de ani), din Bucureşti, în timp ce conducea autoutilitara, pe DN 2B, între localităţiile Oprișănești și Silistraru, nu a păstrat distanţa laterală suficientă faţă de autoturismul condus de A. Paul (60 de ani), din Brăila, care se angajase în depăşirea sa, ambii părăsind partea carosabilă pentru a evita o coliziune, având în vedere că din sens opus venea un TIR.
Carosabilul ud și ploaia aproape torențială a dus la producerea acestui accident, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a pasagerei din autoturism, A. Sanda (56 de ani), din Brăila, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţişti de la Serviciul Rutier au efectuat cercetări şi au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


