Trupa „Sirius”, în componența Maria Marchidanu, Rareș Brebenel și Mihnea Petru Viorel Popoacă, a câștigat Marele premiu al celei de a XI-a ediții a Festivalului Concurs de Muzică Folk “Seară de Mai”, manifestare desfășurată, la finele săptămânii trecute, în organizarea Casei de Cultură a Municipiului Brăila și Asociaţiei Clubul de Turism “Proilavia”.
Timp de două zile, în vasta curte a casei în care a trăit familia armatorului grec Ianis Matukis, din Piața Poligon, iubitorii muzicii folk s-au reunit pentru a se bucura de vremea frumoasă și pentru a asculta muzică bună. Vineri, 20 mai, s-a desfășurat programul competițional pe cele două secțiuni de vârstă ale festivalului, respectiv 9-14 ani și 15-25 ani, iar sâmbătă au avut loc festivitatea de premiere, Gala Laureaților, iar în final recitalul cantautoarei Florentina-Bianca Bănică, câștigătoarea ediției precedente a Festivalului “Seară de Mai”.
Premiul I la categoria de vârstă 9-14 ani a fost obținut de Andreea-Oana Bobotan, premiul II – Ioana Tăbârcă, premiul III – Dragoș-Mihail Cherșunaru, mențiune – Ioana-Adnana Vasile.
Premiul I la categoria de vârstă 15-25 de ani a fost câștigat de Diana Popa, premiul II – Eva-Ioana Bianu, premiul III – Andrada Robea, mențiune – Mara Măciucă-Oprișanu.



