Silviu Mares 26 septembrie 2020

Ministerul Educației și Cercetării a inițiat Memorandumul privind asigurarea conectării la internet a 2.800 de unități de învățământ preuniversitar de stat din România prin programul voluntar de sprijin, prin intermediul căruia Guvernul României, cu aportul operatorilor de comunicații electronice și al industriei de profil din România, va asigura condițiile necesare conectării în regim de urgență a unităților de învățământ preuniversitar de stat la internet.

Ministerul Educației a publicat lista celor 2.800 de unități de învățământ preuniversitar de stat ce vor fi conectate la internet, în județul Brăila urmând a fi conectate un număr de 44 de clădiri școlare.

În municipiul Brăila, pe lista publicată de Ministerul Educației și Cercetării figurează Grădinița cu program normal nr 22, Grădinița cu program normal nr. 50, Grădinița cu program normal nr. 61, Liceul Pedagogic ”D. P. Perpessicius”, Liceul Tehologic ”Anghel Saligny”, Liceul Tehnologic ”P. Istrati”, Liceul Teoretic ”Mihail Sebastian”, Liceul Teoretic ”Panait Cerna”, Școala Gimnazială ”Fănuș Neagu”, Școala Gimnazială ”Aurel Vlaicu”, Palatul Copiilor și Casa Corpului Didactic.

În județ, vor fi conectate la internet următoarele unități: Grădinița cu program normal Baldovinești și Școala Gimnazială Baldovinești, ambele din comuna Vădeni, Grădinița cu program normal Gropeni, Grădinița cu program normal Lacu Sărat (Chiscani), Grădinița cu program normal Pietroiu (Vădeni), Grădinița cu program normal Plopu (Ianca), Grădinița cu program normal Vădeni, Grădinița cu program normal Viziru, Liceul Tehnologic ”Nicolae Titulescu” Însurăței, Liceul Teoretic ”George Vâslan” Făurei, Școala Gimnazială ”General Stan Poetaș” Ulmu, Școala Gimnazială Gropeni, Școala Gimnazială Lanurile, Școala Gimnazială ”Petre Carp” Tufești, Școala Gimnazială Roșiori, Școala Gimnazială Vădeni, Școala Gimnazială Viziru, Școala primară Albina (Tichilești), Școala primară Constantin Gabrielescu (Bordei Verde), Școala Primară Colțea (Roșiori), Școala primară Constantinești (Rîmnicelu), Școala primară Horia (Surdila Greci) și Școala primară Scărlătești (Cireșu).

Comentarii