Social

Arestat 30 de zile după ce a furat mai multe biciclete din scările blocurilor

Arestat 30 de zile după ce a furat mai multe biciclete din scările blocurilor

La data de 4 iunie a.c., polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale l-au identificat și depistat pe un tânăr de 21 de ani, din Brăila, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În fapt, în perioada 13-26.05.2020, acesta ar fi sustras, prin tăierea șufelor de asigurare, mai multe biciclete, ce erau lăsate pe casa scărilor de bloc.

Tânărul a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 05.06.2020 a fost prezentat de procuror instanței de judecată.

Instanța a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Brăileanul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Pentru a nu rămâne fără bicicletă, polițiștii brăileni recomandă:

  • alege sisteme antifurt cu rezistenţă mare,  care nu pot fi rupte sau tăiate cu uşurinţă;
  • pe stradă, parchează bicicleta într-un loc circulat, frecventat de oameni, unde hoţii evită să acţioneze;
  • dacă stai la casă şi ai curte, bicicleta nu  trebuie lăsată la vedere şi în apropierea porţii de acces.

Reţine! În spaţiile comune ale blocului (casa scării, uscător, diverse anexe) poţi lăsa sau depozita bicicleta doar dacă este foarte bine asigurată.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •