
Raed Arafat spune că nu vom putea, după 15 iunie, să revenim la normalitatea care era înainte de pandemie. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a declarat luni seară la emisiunea România 9 de la TVR 1, că Guvernul nu este încă în situația de a lua o decizie privind starea de alertă, dacă aceasta va continua sau nu, și trebuie să mai așteptăm câteva zile.
Arafat a spus că încă avem focare, în mai multe județe, iar numărul cazurilor nu s-a stabilizat. Acesta spune că, după măsurile de relaxare luate la 1 iunie, mai avem încă 5-6 zile în care să analizeze care este evoluția situației.
Depinde care este situația până la sfârșitul acestei săptămâni, nu ne putem pronunța acum, ci trebuie să mai așteptăm câteva zile, a afirmat Arafat, adăugând că și ”dacă s-ar face relaxarea totală, eu nu m-aș duce la cinematograf sau la teatru, căci știu că există un risc”.
Am făcut un lucru foarte bun, cu toții împreună, ”este păcat să ne înecăm chiar la mal”, a mai spus șeful DSU.
Distribuie postarea