
Joi, 7 ianuarie, poliţişti de la Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase al IPJ Brăila s-au sesizat despre faptul că un bărbat în vârstă de 62 de ani, din municipiul Brăila, deţinător legal al unei arme de vânătoare de calibru 12×2 mm, păstra arma şi muniţia aferentă într-un alt loc decât cel declarat la poliţie. Brăileanul păstra arma de vânătoare la domiciliul părinţilor săi, din comuna Râmnicelu, fără a respecta condiţiile legale, în sensul că aveau acces la acestea și persoane neautorizate.
În urma cercetărilor, poliţiştii brăileni au mai stabilit că, în ziua de 23 decembrie 2015, brăileanul ar fi trecut cu arma pe Fondul Cinegetic nr. 38 Şuţeşti, fără a avea acordul gestionarului, iar în noaptea de Revelion ar fi tras fără drept două focuri de armă în plan vertical, în curtea părinţilor lui.
Faţă de deţinător a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. Ca măsură complementară i-au fost ridicate arma şi 16 cartuşe aferente şi i-a fost anulat dreptul de deţinere, port şi folosire a armei letale.
Totodată, poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trecerea fără drept pe un fond cinegetic cu arma de vânătoare neînchisă în toc şi uz de armă letală fără drept.