
Ieri dimineaţă, la orele 5:55, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliției orașului Ianca a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că, pe DN 22, în afara localităţii Șuțești, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
La faţa locului echipa de cercetare a stabilit că S.Năstase, în vârstă 51 de ani, din orașul Râmnicu-Sărat, judeţul Buzău, în timp ce conducea autoturismul, pe drumul naţional menţionat, dinspre Râmnicu-Sărat către Brăila, pe fondul unor preocupări care i-au distras atenţia în conducere, a pierdut controlul asupra maşinii şi a ieşit în afara carosabilului, răsturnându-se.
Camelia Bucur, biroul de presă al IPJ Brăila:
După producerea evenimentului, şoferul a suferit vătămări corporale grave, fiind transportat cu ambulanţa la U.P.U. Brăila. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa alcoolului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.